Doresti sa discutam la telefon?
Închide

VREI O ESTIMARE GRATUITA PENTRU PROIECTUL TAU?
OBTINE O COTATIE ACUM »

SUNA-NE ACUM:
0723 601 602

Model de casa Skýli

Un proiect de casa ideal reprezinta modelul viitoarei locuinte gandit intr-o maniera in care sa fie adecvat pentru zona in care urmeaza sa locuiti si sa satisfaca cerintele dumneavoastra in acelasi timp. De aceea, daca luati in considerare posibilitatea de a va construi o casa intr-o zona montana a tarii unde temperaturile sunt scazute in majoritatea anului, este timpul sa aveti in vedere solutia dezvoltata de o firma de arhitectura din Stockholm.

Sunteti curios sa aflati ce presupune ideea lor? Va invitam sa descoperiti ce inseamna un model de casa Skýli si care sunt avantajele acesteia.

Ce este modelul de casa Skýli?

Designul de locuinta Skýli include constructia unor cabine albastre ce pot fi amplasate cu usurinta de-a lungul cararilor folosite pentru explorari din Islanda. Ideea a pornit din dorinta de a le oferi persoanelor care efectueaza expeditii pe diverse trasee un adapost potrivit care sa-i protejeze de vremea geroasa.

Design locuinta Skýli

Modelul cabinei este inspirat din nuanta de albastru ce se regaseste in arhitectura strazilor din Reykjavik, iar forma triunghiulara o reda pe cea a acoperisurilor traditionale specifice cabanelor din Islanda. Fiind proiectata pentru a fi ridicata fara mari dificultati, o astfel de constructie presupune imbinarea pe sol a unui sistem de plinte cu scopul de a crea o fundatie stabila si sigura. Prin urmare, o asemenea casa poate fi construita oricand si fara a afecta mediul inconjurator.

Exteriorul locuintei Skýli este realizat din otel datorita faptului ca acesta este un material rezistent climatului islandez dur si imprevizibil. De cealalta parte, interiorul este proiectat din lemn laminat avand in vedere ca folosirea acestuia include proprietati izolatoare, durabilitate, eficienta costurilor si sustenabilitate.

Avantajele locuirii intr-un model de casa Skýli

Privelistea oferita de mediul inconjurator, precum si linistea deplina sunt principalele aspecte pentru care merita sa optati pentru un astfel de design. In egala masura, intr-o locuinta de tip Skýli puteti beneficia de tot confortul unei locuinte obisnuite.

Chiar daca va aflati in mijlocul naturii, interiorul casei este prevazut cu spatii diferite. Astfel ca doua dintre acestea sunt destinate timpului de relaxare si de odihna, o zona este pentru gatit si un loc pentru servirea mesei. De asemenea, spatiul care se regaseste intre exterior si interior este amenajat pentru baie si pentru a usca hainele.

Avantaje casa Skýli

Totodata, designul mobilierului este unul modern, potrivit atat pentru dimensiunea casei, cat si pentru a satisface nevoile beneficiarilor. In acelasi timp, sistemele de incalzire si de generare a apei, precum si panourile solare asigura toate functionalitatile unei locuinte de invidiat.

Asadar, modelul de casa Skýli este indicat in cazul in care planuiti sa incepeti constructia unei locuinte in viitorul apropiat si sa va bucurati de aerul curat de munte intr-un cadru armonios.

Echipa Proiect Arges va sta la dispozitie cu cele mai bune sfaturi de proiectare case si este gata sa va transforme planurile in realitate!

Sursa articol si imagini aici