Doresti sa discutam la telefon?
Închide

VREI O ESTIMARE GRATUITA PENTRU PROIECTUL TAU?
OBTINE O COTATIE ACUM »

SUNA-NE ACUM:
0723 601 602

control santiere

Perioada in care santierele de constructii iau amploare a inceput. In fiecare zi avem senzatia ca nu stim cand a aparut si cladirea pe langa care trecem cand mergem la serviciu, nu-i asa?

Odata cu lunile calduroase, pline de proiecte de constructii poduri, pasaje, blocuri de locuit, case si structuri arhitecturale deosebite incep si controalele efectuate de Inspectoratul Muncii. In acelasi timp si lucrarile de reabilitare a cladirilor sunt vizate inspectorilor care intreprind actiuni de control pentru a se asigura ca sunt respectate normele de siguranta in munca.

In continuare vei afla ce urmaresc inspectorii ITM atunci cand isi fac aparitia pe santiere.

Control santier ITM

Numai in perioada 29 mai – 8 iunie 2018 au fost efectuate controale pe santiere din tara si in acelasi timp au fost aplicate amenzi in valoare totala de 5.470.901 lei. S-au inregistrat 520 de cazuri de „munca la negru” dintre care cele mai multe au fost gasite in judetele Prahova, Arad si Ialomita.

In domeniul relatiilor de munca au fost santionati 573 de angajatori. Totalul amenzilor a ajuns la valoarea de 4.843.901 lei, din care 4.513.500 lei constuie doar sanctiunile pentru munca nedeclarata.

Asadar munca ilegala sau fara documente nu este admisa sub niciun pretext. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca (SSM).

Tot in perioada anterior mentionata au fost realizate 1871 de controale in domeniul SSM, in urma carora s-au aplicat amenzi in valoare de 627.000 de lei. Angajatorii au raportat catre Inspectoratele Teritoriale de Munca din tara 203 cazuri de accidente ale angajatilor. Ramane de vazut daca vor fi sau nu incadrate ca si accidente de munca, de catre inspectorii de munca.

bloc in constructie

Vara abia a inceput asadar iata catre ce va fi indreptata atentia inspectorilor muncii in lunile viitoare.

Ce vizeaza controalele in perioada verii

Inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu a facut urmatorul anunt:

”Pe tot parcursul verii, vom intensifica actiunile de control in sectoarele economice in care se lucreaza in aer liber sau in spatii deschise si in care se desfasoara activitati care presupun efort fizic intens. Vom verifica respectarea prevederilor O.U.G nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca.

Angajatorii sunt obligati sa asigure conditii minime pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor, cum ar fi: reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice, asigurarea apei minerale, asigurarea ventilatiei la locul de munca, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus si alternarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea echipamentului individual de protectie, reducerea duratei zilei de munca sau esalonarea zilei de lucru pe doua perioade.”

Acum stii la ce sa te astepti. In acest sens, noi iti dorim o vara plina de proiecte reusite si lucrari de constructii care sa nu atraga dupa ele sanctiuni!